Blocat în trecut
Cel mai faimos creier din istoria neuroștiinței
din seria Misterele deslușite ale Creierului
 

Creierul este plin de zone, structuri și circuite care fac, singure, un lucru anume. Creierul este „modular”. Nu există un acord cu privire la cât de modular este, pentru că oamenii de știință sunt departe de a fi cartografiat întregul creier și de a ști ce face fiecare parte. Totuși prin acest serial vom urmări, pe cât posibil, să dezvăluim unde anume în creier se procesează o informație și cărei zone îi corespunde ceva și mai ales ce anume. Prin exemple și experiențe, toate puse la un loc, vom desluși împreună cu voi misterele creierului. Gradat, modul fascinant în care este alcătuit și funcționează creierul vă va deveni accesibil.

Creierul uman cântărește aproape un kilogram și jumătate, este ușor elastic, are cute adânci pe cea mai mare parte din suprafața sa și este străbătut de vase de sânge vâscoase; o vedere de sus arată că este în mod cert împărțit în două jumătăți - stânga și dreapta. Din această poziție se pot vedea faimoasele emisfere ale creierului - stângă și dreaptă -, jumătățile care au vieți atât de diferite -, vieți de care nu sunteți deloc conștient (despre aceasta vom vorbi în articole viitoare).Hipocampul
Chiar dacă cele două emisfere sunt, în bună măsură, deja separate, dacă ați împărți creierul complet, pe mijloc, și ați examina proaspăt expusele suprafețe interioare, ați vedea că ați retezat nu numai un cablu principal  de conectare între cele două emisfere, corpul calos, ci și că ați împărțit în două un număr de structuri apropiate de baza creierului. Acestea sunt niște organe mici, oarecum independente, cel puțin atunci când vorbim de funcții: sunt responsabile cu diferite lucruri, chiar dacă sunt făcute din aceeași materie cerebrală. Ele includ talamusul, un punct de conectare important pentru semnale care merg în diverse direcții din creier, și hipocampul, o structură care a fost botezată astfel pentru că cineva a considerat că arată ca Hipocampul si calutul de mareun căluț de mare. Există câte o ramură a hipocampului de fiecare parte a creierului, iar dacă ambele sunt îndepărtate chirurgical sau distruse iremediabil, corpul rămâne în incapacitate de a mai avea vreo amintire nouă; timpul trece, se desfășoară evenimente, dar niciunul nu mai este înregistrat.
Veți întreba: de ce ar vrea cineva să-și facă operație pentru a-și înlocui o parte atât deH.M tanar importantă a creierului? S-a întâmplat în 1953, când un oarecare H.M. (numele real este Henry Gustav Molaison) a devenit cel mai faimos pacient din toate timpurile în urma unei operații chirurgicale. H.M. se apropia în vremea aceea de treizeci de ani și suferea de pe urma unor crize epileptice repetate. S-a apelat atunci - ca și azi - la chirurgie pentru a se îndepărta țesutul  cerebral distrus sau afectat, considerat a fi declanșatorul leziunilor. Renumitul chirurg neurolog William Beecher Scoville a fost chemat pentru a-l opera pe H.M. Doctorul Scoville mai Dr Scovillefăcuse deja câteva hipocampotomii unor pacienți schizofrenici precum și altora cu tulburări bipolare, iar operațiile avuseseră efectul scontat - de a-i calma. În cazul lui H.M., crizele au încetat, dar, într-un mod complet neașteptat, din ziua de după operație, H.M. a avut serioase dificultăți în a-și mai aminti unele lucruri. Nu-și găsea drumul înapoi către salon; nu recunoștea oameni pe care îi văzuse cu ore sau chiar cu minute înainte. Curând a devenit limpede că H.M. și-a pierdut abilitatea de a-și crea noi amintiri. A rămas blocat în 1953.
Și a rămas blocat în acest fel până când a murit, în 2008. Își amintește amănunte din copilăria saOperatia lui H.M. din Connecticut, dar nu are habar de nimic din ce s-a întâmplat după 1953. Nu avea nicio idee despre vârsta lui, locul unde se afla, cine era președinte sau în ce an se afla. Are abilități mentale, poate face careuri încrucișate (dacă nu sunt necesare cunoștințe de după 1953), dar este, în multe privințe, un om rătăcit. Dacă i se mai spune o dată despre moartea unchiului său favorit (care a avut loc cu câteva decenii în urmă), se întristează brusc, dar cinci minute mai târziu a uitat din nou. În mod ciudat, își dă seama că ceilalți pot învăța de la el lucruri importante, din cauza unei operații care n-a decurs cum trebuia.
H.M. la batraneteIronia sorții este că, dacă s-ar fi investigat cum trebuie urmările asupra pacienților schizofrenici ai lui Scoville, acesta nu ar fi recurs niciodată la o astfel de intervenție radicală asupra lui H.M. Problema a fost că scopul intervenției era de a-i liniști pe schizofrenici și de a-i face mai ușor de stăpânit, ceea ce s-a și întâmplat. Însă nimeni nu s-a deranjat să le verifice amintirile. Când s-a făcut acest lucru, după eșecul cu H.M., a devenit  limpede că și aceștia au rămas blocați în trecut. Studiul acestui caz a oferit dovezi evidente care au stat la baza respingerii vechilor teorii legate de memorie și la formarea unor teorii noi legate de modul cum funcționează memoria și de structurile neuronale care stau la baza ei.
(va continua)

Citește și  A trăi într-o lume nemișcată