Skip to Store Area:

0 items

Tehnologia Perfect Mind

Toate drepturile sunt rezervate de Perfect Mind. Este interzisă orice preluare de text sau imagini.  

Am dezvoltat o nouă tehnologie - Citeşte şi:  Tehnologia revoluţionară SAV - de la Perfect Mind
 

În întreaga lume, cercetările din acest domeniu sunt de peste 70 de ani 

Tehnologia Perfect Mind se bazează pe cercetările realizate în domeniul Neuroştiinţei şi pe descoperirile din acest domeniu, de-a lungul a mai bine de 70 de ani. Atât în Statele Unite ale Americii cât și în Rusia s-au dezvoltat continuu astfel de tehnologii.
Perfect Mind a aplicat ceea ce deja se cunoaște, însă într-un mod unic și personalizat.
Programele audio au fost realizate de Perfect Mind pe baza unei vaste cunoaşteri în domeniul neuroştiinţei, combinată cu mulţi ani de practică spirituală, precum şi cu cercetări personale privind efectul programelor de stimulare cerebrală şi de reconfigurare a subconştientului.

Informaţiile tehnice care stau la baza tehnologiei audio Perfect Mind sunt prezentate în cadrul acestei rubrici, altele vor fi integrate gradat în articolele acestui site, iar o parte, care se referă la modul concret de realizare a cd-urilor, şi care nu poate fi dezvăluită, va rămâne secretă.
Perfect Mind îmbină într-un mod extraordinar ŞTIINŢA cu SPIRITUALITATEA.
Tehnologia Perfect Mind combină într-un mod unic tehnicile de meditaţie, muzica de relaxare, compoziţiile muzicale care elevează sufletul, sugestiile pozitive, frecvenţele de stimulare cerebrală, vizualizarea creatoare, motivarea etc. Toate acestea conduc la relaxare deplină, creativitate, minte focalizată şi stări superioare de conştiinţă.
 
Scopul tehnologiei audio Perfect Mind este DEZVOLTAREA PERSONALĂ prin RECONFIGURAREA SUBCONŞTIENTULUI, ELEVAREA SUFLETULUI şi TRANSFORMAREA SPIRITUALĂ.

Unde cerebrale.

Semnificaţia undelor cerebrale
Creierul este format din miliarde de celule cerebrale numite neuroni. Aceşti neuroni utilizează energie electrică pentru a comunica unii cu alţii. Activarea simultană a milioane de neuroni ce emit semnale în acelaşi timp, produce o cantitate enormă de electricitate în creier, care poate fi detectată cu ajutorul echipamentelor medicale moderne (cum ar fi un EEG), ce măsoară nivelele de electricitate pe anumite zone ale scalpului. Aceste aparate au pus în evidenţă aşa-numitele Unde Cerebrale.

Odată cu descoperirea undelor cerebrale, a urmat imediat şi observarea faptului că activitatea electrică a creierului se modifică în funcţie de ceea ce face persoana în cauză. De exemplu, undele cerebrale ale  unei persoane care doarme sunt cu mult diferite de cele ale uneia care este trează. De-a lungul anilor, echipamente tot mai sensibile ne-au adus mai aproape de imaginea exactă a ceea ce reprezintă în realitate undele cerebrale: indicii foarte precise în legătură cu starea mentală sau sănătatea unei persoane. Trebuie să ţinem seama că fiecare gând, fiecare sentiment generează un anumit tip de activitate a creierului şi de aici ne putem da cu toţii seama de bogăţia de informaţii pe care ne-o poate aduce interpretarea măsurătorilor cerebrale. Se cunosc la ora actuală mai multe benzi de frecvenţe pentru undele cerebrale: delta (0,5-4 Hz), theta (4-8 Hz), alpha (8-12 Hz), beta (12-16 Hz), beta înalte (16-32 Hz), complexul K (33-35 Hz), gamma (peste 40 Hz) etc.

Poţi spune multe despre o persoană observându-i pur şi simplu modelele undelor ei cerebrale. De exemplu, persoanele anxioase tind să producă o supra-abundenţă de unde beta înalte, în timp ce oamenii cu ADD / ADHD (Deficit de Atenţie / Hiperactivitate / Impulsivitate) tind să producă o supra-abundenţă de unde cerebrale lente Alpha / Theta în modele haotice.
Stimulare cerebrala
Cercetătorii au descoperit că undele cerebrale nu sunt numai o reprezentare a stărilor noastre mentale, ci ele pot fi influenţate prin stimulări externe pentru a schimba stările mentale ale unei persoane sau chiar pentru a ajuta în tratarea unei largi varietăţi de tulburări mentale. Anumite modele ale undelor cerebrale pot fi folosite pentru a accesa chiar experienţe exotice sau extraordinare, cum ar fi ”visul lucid”, dedublările astrale sau chiar stări extatice de conştiinţă.

 

 


  Stimularea cerebrală
Stimularea cerebrală  prin antrenarea undelor cerebrale (Brainwave Entrainment) se referă la răspunsul electric al creierului la diverse stimulări senzoriale ritmice, cum ar fi impulsuri sonore sau luminoase.
Atunci când creierul primeşte un stimul prin urechi, ochi sau alte simţuri, acesta emite o sarcină electrică de răspuns, numită Răspuns Evocat Cortical (imaginea alăturată).
Raspuns Evocat Cortical
Aceste răspunsuri electrice călătoresc prin creier pentru a deveni în cele din urmă, prin decodarea acestor semnale, ceea ce "vedem şi auzim".
Oamenii de ştiinţă măsoară această activitate electrică folosind electrozi sensibili ataşaţi la nivelul scalpului.

Atunci când creierul primeşte un stimul ritmic, cum ar fi o bătaie ritmată într-o tobă, ritmul respectiv este reprodus în creier, sub forma acestor impulsuri electrice. În cazul în care ritmul devine rapid şi destul de consistent, acesta incepe să semene cu ritmurile naturale ale creierului, numite unde cerebrale. Atunci când se produce acest lucru, creierul răspunde prin sincronizarea ciclurilor sale electrice cu acest ritm exterior. Acest fenomen este cunoscut sub numele de Raspuns de Urmarire a Frecventei (Frequency Following Response sau FFR).
Raspuns de urmarire a frecventei
FFR poate fi foarte util datorită faptului că undele cerebrale sunt foarte mult legate de stările mentale. De exemplu, un semnal sonor ritmic de 4 Hz va reproduce starea de somn în creierul celui care ascultă acel semnal. Acelaşi principiu poate fi aplicat multor stări mentale cum ar fi concentrare, relaxare, creativitate, vis lucid etc.


Undele cerebrale dominante
În orice moment, creierul emite toate sau majoritatea diferitelor tipuri de unde cerebrale. Cu toate acestea, există, de obicei, o frecvenţă dominantă, sau una care este mult mai puternică si predominantă faţă de celelalte. De fapt, de-a lungul anilor 60-70, frecvenţa dominantă a fost singura frecvenţă cerebrală considerată relevantă.
Ca urmare, stările mentale sunt de obicei descrise din punctul de vedere al frecvenţei dominante. Deci, în general, când un program de stimulare cerebrală este descris ca fiind "Alpha", aceasta înseamnă că frecvenţa dominantă care rezultă în urma utilizării respectivului program va fi în domeniul frecvenţelor Alpha, ca în figura alăturată
.stimulare cerebrala cu CD-urile Perfect Mind
Se poate vedea pe electroencefalograf, apariţia undelor alpha de 10 Hz la nivelul creierului, după doar 6 minute de utilizare a unui CD Perfect Mind folosind stimularea isochronică cu un impuls sinusoidal. (Este vorba de modificarea frecvenţei dominante)


Undele cerebrale non-dominante (secundare)
Ca urmare a progreselor în tehnologia EEG, acum putem detecta toate frecvenţele şi benzile undelor cerebrale în acelaşi timp, şi le putem analiza în detaliu simultan. Uneori este necesar să ne focalizăm atenţia pe frecvenţele secundare în vederea atingerii anumitor scopuri. În unele programe audio realizate de Perfect Mind frecvenţa dominantă este chiar complet ignorată, pentru că aceste frecvenţe secundare influenţează multe aspecte diferite pe care le considerăm importante. De exemplu, o undă mai mare din gama frecvenţelor Alpha în timp ce persoana respectivă se află predominant "în" Beta, este asociată cu un IQ ridicat. Sau un alt exemplu, activitatea crescută în regiunea SMR (ritm sensorimotor) este asociată cu mişcare şi control asupra nivelurilor de energie.
Când programele de stimulare cerebrală realizate de Perfect Mind se concentrează pe aceste frecvenţe non-dominante, aceasta nu afectează undele cerebrale dominante, ci creşte activitatea într-o anumită bandă, sau măreşte fluxul de sânge în întregul creier ori doar într-o parte a sa.

Tipuri de stimulare cerebrală
Există mai multe modalităţi de a genera efecte asupra creierului prin stimulări audio: prin tonuri izocronice (bazate pe impulsuri sonore), batăi monoaurale şi batăi binaurale.

O descoperire recentă este Tehnologia revoluționară SAV - de la Perfect Mind - Spatial Acoustic Vectors (Vectori Acustici Spaţiali). Vezi aici mai multe detalii.

1. Stimularea izocronică este realizată pe baza unor stimuli sau impulsuri ritmice şi constante. Este considerată de mulţi forma cea mai eficientă de stimulare şi antrenare cerebrală. În esenţă, un ton Izocronic este un sunet generat pe bază de impulsuri distribuite uniform, care pornesc şi se opresc cu o rată specifică pe secundă. Deoarece sunetele se opresc foarte repede, ele produc reacţii extrem de puternice în creier, ceea ce duce la cea mai eficientă stimulare a creierului. De asemenea permite o stimulare diferenţiată (disociată) a celor două emisfere, foarte necesară în anumite situaţii (de exemplu atunci când se doreşte eliminarea efectelor anxietăţii). Pot fi utilizate mai multe forme de undă: dreptunghiulară, triunghiulară sau sinusoidală, fiecare cu efecte diferite asupra creierului și implicit asupra stărilor mentale asociate.
stimulare isochronica 
Impuls isochronic cu forma de unda dreptunghiulară

2. Stimularea binaurală foloseşte combinaţii specifice de tonuri audio, ce induc sincronizarea undelor cerebrale la nivelul întregului creier, rezultând o stare de unitate a creierului în care cele două emisfere lucrează împreună în armonie şi sincronie. Într-o descriere foarte simplă, modul de funcţionare este următorul: atunci când producem la nişte căşti stereo un sunet de, să zicem, 400 HZ în urechea stângă şi un alt sunet de 410 HZ în urechea dreaptă, creierul „aude” direct cu centrii săi de procesare a sunetului (deci nu prin urechi) un al treilea sunet cu o frecvenţă de 10 HZ (bătaie binaurală) care este diferenţa dintre cele două sunete de la nivelul urechilor. Această bătaie binaurală va determina creierul să funcţioneze pe o frecvenţă dominată de 10 HZ (în exemplul nostru).
Stimulare binaurala
Bătăile binaurale sunt eficiente dacă sunetele produse în cele două urechi au frecvenţe sub 1 KHz iar diferenţa dintre  frecvenţele celor două sunete să nu fie mai mare de 25 Hz, pentru în aces caz, sunetele vor fi percepute distinct în cele două urechi şi nu vor produce cel de-al treilea ”sunet” (bătaia binaurală). Dovezile sugerează faptul că bătăile binaurale sunt generate în nucleii olivari superiori din creier, primul loc din sistemul auditiv în care sunt integrate contralateral (Oster 1973). Studiile mai arată că răspunsul de urmărire în frecvenţă îşi are orginea în collicus-ul inferior (Smith, Marsh&Brown, 1975, Owens&Atwater, 1995). Această activitate este condusă către cortex acolo unde poate fi înregistrată cu ajutorul electrozilor plasaţi pe scalp.

3. Stimularea monoaurală are un principiu de funcţionare oarecum asemănător cu cea binaurală, cu deosebirea că cele două sunete uşor diferite sunt generate în fiecare ureche în parte individual. Bătăile monoaurale (ca şi cele binaurale) au loc ca rezultat al însumării a două forme de undă care sunt atât de apropiate încât ele se adună şi se scad una cu/din alta şi sunt percepute ca o pulsaţie, sau bătaie.
binaural-monoaural beats
Bătăile monoaurale nu sunt procesate de către creier, astfel că acestea nu suferă de aceleaşi limitări ca cele binaurale. Adică ele pot fi produse la aproape orice frecvenţă (chiar şi dincolo de 1 KHz) şi pot fi de asemenea percepute dacă există o separare între ele mai mare de 25 Hz.
Totuşi, bătăile monoaurale au unele dezavantaje. În primul rând, pentru ca bătăile monoaurale să-şi menţină efectul complet, ambele tonuri trebuie să aibă aceeaşi amplitudine. În ale doilea rând, pentru a produce un entrainment al undelor cerebrale semnificativ, ele trebuie să aibă un volum corespunzător – destul de tare pentru ca cel care ascultă să audă o modulaţie observabilă între tonuri.
În ciuda limitărilor lor, bătăile monoaurale sunt foarte eficiente în producerea de entrainment al undelor cerebrale şi au avantajul că produc efecte foarte asemănătoare cu bătăile binaurale atunci când sunt ascultate în căşti audio. 


Sincronizarea undelor cerebrale
Creierul este impărţit în două părti: emisfera dreaptă şi emisfera stangă.
Deşi par identice, cele două jumătăţi funţionează ca două creiere aproape complet diferite. Emisferele sunt aproape complet separate, existând o legătură între ele doar prin corpul calos prin care circulă cam 300 de milioane de trasee nervoase. Funcţionarea celor două emisfere este foarte diferită şi asincronă. De obicei una din ele are o funcţionare predominantă. Emisfera predominantă este răspunzătoare de modul în care decodoficăm şi percepem realitatea. S-a constatat că există două tipuri de predominanţă în funcţionarea emisferelor cerebrale.
a. O predominantă de fond (fundamentală) care, am putea spune, este o caracteristică a personalităţii noastre. Permanent avem tendinţa de a procesa şi interpreta realitatea rulând predominant circuitele neuronale doar ale uneia din emisfere. Aceasta creeză o viziune limitată, restrânsă a existenţei.
b. O predominţă periodică ce ţine de anumite cicluri biologice şi care determină amplificarea energiei şi a circulaţiei sanguine în una dintre emisfere cu o periodicitate de aproximativ 90-120 minute.
Aspectul cel mai important din punct de vedere practic în privinţa dominanţei emisferei cerebrale este de a crea o stare de echilibru şi armonie a acestor emisfere. S-a descoperit că în timpul fiecărui ciclu de schimbare a emisferei dominante există o perioadă în care activitatea cerebrală devine echilibrată între ambele emisfere. Cercetările ne sugerează faptul că acesta este momentul de maximă creativitate şi eficienţă. Două creiere sunt mai bune decât unul singur. Cele două emisfere sunt complementare şi, atunci când lucrează împreună, produc apariţia fenomenului de sinergie. Armonia emisferelor explică creşterea productivităţii, a performanţei, a eficienţei, a sentimentului general de competenţă, a încrederii în sine. Totodată, echilibrarea emisferelor cerebrale creşte pragul ,,stress-abilităţii”, adică devii tot mai imun la factorii externi care sunt legaţi de stress, iar după o perioadă mai îndelungată de utilizare a CD-urilor Perfect Mind apare un sentiment de uniune cu restul universului, precum şi stări de profundă pace interioară şi fericire.

Mai jos puteţi vedea o configuraţie desincronizată a funcţionarii emisferelor înainte de utilizarea CD-urilor Perfect Mind
emisfere desincronizate

Şi echilibrarea profundă a emisferelor după numai 15-20 minute de utilizare a unuia din CD-urile Perfect MInd
Emisfere echilibrate

Relaţia dintre modelele ondulatorii ale celor două emisfere este deosebit de importantă în procesul dezvoltării noastre mentale. Este posibil să existe două modele vibratorii identice care nu sunt sincronizate; ca atunci când amplitudinea maximă a unei unde corespunde momentului de amplitudine minimă al celeilalte unde. Într-un astfel de caz, cele două frecvenţe se anulează reciproc, şi amplitudinea totală scade foarte mult. Atunci când momentele de amplitudine maximă ale celor două unde coincid, ele se combină şi cele două unde vor produce împreună o undă de două ori mai înaltă decât cea existentă la început. Astfel emisferele cerebrale operează sincron şi amplitudinea undelor cerebrale din întregul cortex creşte foarte mult. Aceasta determină puternice fluctuaţii energetice în întregul creier, existând în acele momente posibilitatea unei potenţiale reorganizări mentale într-o ordine mai înaltă.

Dr. Lester Fehni, director al Institului de cercetare în domeniul biofeedback-ului din Princeton, a realizat numeroase studii asupra relaţiei dintre activitatea undelor cerebrale şi comportamentul uman. În urma acestor studii, el afirmă faptul că sincronizarea emisferelor cerebrale “determină o identificare cu experienţa respectivă, o focalizare mentală excepţională. Apare o tendinţă de a te simţi din ce în ce mai unificat cu experienţa, devii însăşi acea experienţă. În plus, puterea de conştientizare se măreşte foarte mult, astfel încât pot fi incluse mult mai multe experienţe în acelaşi timp. De asemenea, are loc o integrare senzorială a întregului creier, ca şi cum ai deveni mai puţin calculat şi ai acţiona mai mult intuitiv.”

În final putem spune că, în cadrul CD-urilor audio, tehnologia Perfect Mind integrează şi stimularea isochronică şi stimularea binaurală, pe care o aplică în funcţie de efectul dorit pentru un program sau altul. De asemenea, tehnologia Perfect Mind conduce foarte rapid la echilibrarea ambelor emisfere cerebrale, fapt care determină efecte excepţionale pe toate nivelurile: fizic, psihic, mental, spiritual.

Despre celelate beneficii ale tehnologiei Perfect Mind, mai multe amănunte la rubrica de beneficii.  În ceea ce priveşte Neuroştiinţa, mai multe informaţii la rubrica video, în cadrul conferinţelor susţinute pe această temă. 

Toate drepturile sunt rezervate de Perfect Mind. Este interzisă orice preluare de text sau imagini.  

Citeşte şi: Tehnologia revoluţionară SAV - de la Perfect Mind